Circulația trenurilor de metrou din București a fost reorganizată la linia 1 și se circulă în sistem pendulă între stațiile Dristor 2 – Obor, anunță luni Metrorex, după ce un călător a căzut pe șine la Piața Iancului, fiind grav rănit.
„Metrorex informează că astăzi, 17.10.2022, în jurul orei 15:40, în stația de metrou Piață Iancului, în direcția Dristor 2, un călător a căzut în calea de rulare, posibilă tentativă de suicid. Circulația trenurilor a fost reorganizată la linia 1 și se circulă în sistem pendulă între stațiile Dristor 2 – Obor.
Personalul specializat al Metrorex împreună cu echipajul SMURD au sosit imediat la față locului și au intervenit pentru a acordă primul ajutor.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, se arată într-un comunicat Metrorex.
Potrivit surselor G4Media, bărbatul este grav rănit la picioare. În acest moment se încearcă scoaterea sa și transportarea de urgență la spital.
Personalul specializat al Metrorex împreună cu echipajul SMURD au sosit imediat la fața locului și au intervenit pentru a acorda primul ajutor.